Calatorie in oceanul trecutului

Hermione stia cat de mult isi dorea Mary sa se intoarca acasa.Si ea isi dorea la fel de mult.Isi dorea sa o vada pe sora ei,care acum probabil radea vesela cu vreo Cercetasa sau cu vreun Cercetas.Lacrimile fetei se scursera nestingherite pe obraz,nemaiascultand de vointa fetei de a le opri.O stranse mai tare pe Mary,apoi spuse soptind:
"Stiu...Si eu imi doresc sa ma intorc in realitatea de care apartinem de fapt.Sa ne intoarcem in realitatea unde existam.Nu-ti dai seama?Noi nici macar nu ne-am nascut.Noi suntem niste fantome ale viitorului,niste prizoniere ale unui medalion de negasit,niste intruse ale acestui trecut."
Spunand acestea dadu drumul mainii prietenei sale,dar aceasta nu mai parasi sala.
"Trebuie sa mai existe o cale!"spuse Mary cu hotarare in glas.
"Exista...dar este imposibil de realizat!"spuse Dumbledore zambind cu subinteles.
"Daca pentru imposibilul a devenit posibil prin faptul ca ne-am intors in trecut,atunci inseamna ca nimic nu e imposibil."spuse Hermione la fel de hotarata.
Hotararea insa ii scazu cand se intoarse la bunica sa...avea lacrimi in ochi si isi tinea privirea in jos.Oare credea ca ea este nepoata ei...sau credea ca este vreo farsa de-a Viperinilor,asa cum crezuse la inceput?

Hermione se plimba pe pod.Mereu ii placuse sa admire lacul de pe pod.Simtea ca asa si-ar putea limpezii gandurile.Mii de ganduri si intrebari i se invarteau in gand.Uneori o sufocau,alteori ii dadeau o senzatie de greutate.In fata i se ridica cea mai sacra dintre amintiri:era impreuna cu bunica ei in gradina incercad sa invete noi vraji.Radeau cu pofta si erau fericite.Pentru Hermione acea amintire era cea mai vesela si stia ca va dainui mereu in mintea ei.Insa acea amintire fu acoperita de un nor atat de negru incat nu il putea patrunde,nu putea vedea ce se intampla dincolo de el.Asta o facu sa planga.Plangea amarnic,dar in tacere.Acel plans ii lasa un gust groaznic in gura...era un plins datorat unei suferinte profunde si stia ca nu avea cum sa il opreasca indiferent cata vointa avea ea.
Hermionei tot nu ii venea sa ceada ca ele chiar erau acolo.Parca fusesera vandute de timp pentru cativa ani.Atat valorau ele.De ce destinul le hotarase o asemenea soarta.
NU,asta nu e hotararea luata de destin este farsa sa.Au fost pacalite si acum timpul radea cu pofta si nu ii pasa de suferinta lor.Uneori credea ca pana si timpul le juca feste...parca se oprea si pornea parca facandu-le in ciuda.

Hermione intra in clasa incet.Ora de Transfigurare nu fusese niciodata atat de grea ca acum.Poate pentru ca acum increderea bunicii ei era mai slaba,sau poate ideile ei nebune o faceau sa creada asta.Totusi se aseza pe scaun si astepta.Din fericire si Mary avea aceeasi ora asa ca se aseza langa ea.
Hermione nu avea stare...se tot foia in scaun.
"Calmeaza-te!Totul va fi bine!"spuse Mary incercand sa o calmeze.
"Bine,dar..."incepu Hermione,dar Mary i-o taie repede:
"Niciun dar!Gata hai....calmeaza-te."
Ora trecu repede fara incidente.Hermione raspunde de cateva ori,deasemenea si Mary.
Dupa aceasta ora...fetele se mai intalneau in Sala Mare la pranz.

Astropufa mergea grabita spre baie.Se murdarise de cerneala si trebuia sa se spele urgent ca sa nu se pateze pe mana sau haine.Mergea cu privirea in jos astfel ca nu observa tanarul care mergea.Inevitabilul se intampla.Hermione intra in el,ciudat insa fata fu cea care cazu.Cand ridica privirea inima i se opri si ramase fara rasuflare.
"Scuza-ma!Nu te-am vazut!"spuse tanarul cu o voce melodioasa,parca a unui print din vechime.
"Eu trebuie sa imi cer scuze!"spuse Hermione politicoasa si gratioasa,in timp ce se ridica.
"Te-ai murdarit de cerneala.O poti scoate cu putin diluant,sau alcool."spuse tanarul incet.
Hermione era fermecata de acel tanar.Era inalt si musculos.Era foarte palid,rece,iar buzele erau de un rosu sangeriu.De sub buzele osur intredeschise ieseau doi varfuri ale unor colti.In plus i se vedea dantura perfecta,ascutita si alba.Hermione stia ce ar putea fi acel baiat,stia ca asta ar putea fi ultima ei clipa de viata,dar dupa privirea blanda a tanarului isi dadu seama ca se inselase.
"Eu trebuie sa plec.Am ora de Transfigurare,iar profesora este putin mai stricta,m-ar putea pedepsi."spuse tanarul,apoi,cu o gratie minunata,se indeparta de fata.
Abia dupa cateca secunde,fata isi amintii sa respire.Intra in baie incercand sa curete cerneala,dar in zadar.

Hermione era in Sala Mare,luandu-si masa de pranz.Era imbujorata,si avea o privire pierduta.Deodata observa ca Mary intra si ei in Sala.
Se ridica de la masa si se indrepta spre ea.Parca plutea.Mary,observand ce se intampla o intreba:
"Ce s-a intamplat?"
"Nimic...."spuse Hermione,ochii sclipindu-i mai ceva ca lumina soarelui ridicandu-se din orizont.

Cercetasa o privi pe Hermione zambind, iar apoi, amintindu-si brusc ca trebuie sa ii spuna un lucru foarte important, o trase putin mai departe de un grup galagios de Ochi-de-Soim:
"N-o sa-ti vina sa crezi cu cine am vorbit acum cateva minute." Hermione o privi mirata, intrebandu-se poate despre cine vorbea prietena sa.Fara a mai prelungi suspansul, Mary ii explica faptul ca discutase cu Snape chiar inainte de a ajunge in Sala Mare a castelului.Auzind numele Viperinului, chipul Astropufei ramase neschimbat, de parca ceva se schimbase in sufletul sau, iar in acele momente Severus ii era indiferent si redevenise in mintea sa profesorul drastic de Potiuni.

Mary reincepu dupa cateva secunde de tacere sa ii istoriseasca prietenei sale intalnirea cu Snape.Cercetasa il intrebase de ce le-a mintit, trimitandu-le intr-un loc in care nu au gasit medalionul, insa Viperinul ii raspunsese rece:"Credeam ca este acolo.Se pare ca m-am inselat, acela era doar o copie."Raspunsul lui o determinase pe Mary sa creada ca Severus le-a mintit dintr-un motiv ascuns, pe care isi dorea sa il afle mult mai repede.Fata avea impresia ciudata ca Snape este intr-un fel sau altul amestecat in povestea aceea si ca el era singurul care le putea ajuta.O idee absolut nebuneasca avand in vedere ca un Viperin ca el nu ar fi ajutat niciodata o Cercetasa.

Chiar in momentul in care Hermione incerca sa afle mai multe detalii legate de conversatia dintre Mary si Snape, Sirius se apropie de ele si le spuse razand:
"Ce complotati voi aici, fetelor?"
"Uh... nimic.Ce-ti veni?"ii raspunse Cercetasa, incercand sa para cat mai linistita, desi era clar ca nu era deloc asa.
"Mary, nu vi la masa?In ultimul timp nu prea te-am mai vazut, parca ai fi disparut."
'De-as disparea odata de aici...' isi spuse in gand Mary, apoi se desparti de prietena sa si se intdrepta spre masa Cercetasilor pentru a lua pranzul.Spre surprinderea ei, observa sa Lily lipsea, iar James parea mai trist ca oricand.Nu manca si nu mai radea cu prietenii sai,parea ca viseaza, iar glasurile care il strigau il trezeau din cand in cand din acea stare.
Privind spre masa Viperinilor, Mary observa ca nici Severus nu venise la pranz, iar acest fapt nu parea sa fie tocmai o coincidenta.'Poate s-a impacat cu Lily' isi spuse Mary incercand sa rada la glumele lui Sirius, desi abia le auzea, gandindu-se la alte probleme mult mai grave.

La sfarsitul cinei, Mary si Hermione se dusera la masa profesorilor pentru a vorbi cu Dumbledore, insa nici de aceasta data nu primira un raspuns faborabil ci aceeasi rugaminte de a avea rabdare si as pastra calmul, lucru din ce in ce mai greu de indeplinit deoarece trecusera multe zile de la momentul in care ajunsesera acolo, iar ideea infricosatoare ca nu se vor mai intoarce niciodata isi facea simtita prezenta.

Hermione devenea tot mai nerabdatore.Se saturase sa inoate in oceanul trecutului fara sa ajunga la mal.Din cand in cand mai gasea o portiune de uscat care o inveselea,ca apoi sa se arunce din nou in lunga calatorie.Aceste portiuni de uscat erau persoanele cu care se intalnea si care o faceau sa rada sau uneori o nota buna.Stia ca daca era in prezent acele note luate i-ar fi adus niste puncte frumusele si niste sanse in plus in competitia dintre case.
Afland ca Dumbledore nu descoperise nimic o descuraja si mai mult pe Hermione.Oare cat de greu era sa calatoresti in timp?Amintindu-si de orele incuiate de fizica pe care fusese nevoita sa le faca,si care intr-un final iincepusera sa ii placa,isi dadu seama ca acea calatorie in timp era imposibila.
'Imposibila pentru Incuiati,nu si pentru vrajitori.'isi spuse Hermione putin amuzata.

Iesi impreuna cu Mary din Sala Mare.Mai trecuse o zi...parca mai repede decat ar fi trebuit.Era dezamagita si deznadajduita,dar inca mai spera sa se intoarca inapoi acasa.
"Noapte buna,Mary!Sper ca maine sa avem mai mult succes!"spuse Hermione zambind.
"Noapte buna!Si eu sper sa avem mai mult succes."spuse Mary zambind scurt.
Hermione porni pe hol spre Camera de Zi a Astropufilor.Pe drum se intalni cu acel tanar peste care daduse in graba ei de a ajunge la baie.
"Hey...ai reusit sa iti scoti cerneala de pe mana?"intreba acesta zambind.Coltii ii ieseau in evidenta,dar Hermione se prefacu ca nu ii vede.
"Ooo da.Putina apa si magie pot face minuni."spuse fata zambind.
Tanarul nu mai adauga nimic.Trecu pe langa Hermione la fel de repede ca si cum ar fi plutit.Hermionei nu i se paru ciudat,avand in vedere presupunerile pe care le avea.
"Asteapta!Nu ai vrea sa facem o plimbare pe malul lacului?"se trezi Hermione ca intreaba.
"Esti sigura ca vrei sa vii cu mine?Nu sunt genul de baiat care merge la intalniri."spuse tanarul incet.
"Vreau sa iti pun unele intrebari."spuse Hermione,afisand o expresie rugatoare si inocenta.Uneori era maestra in fermecarea baietilor.
"Bine!Merg!Dar nu iti stiu numele..."spuse tanarul apropiindu-se de Hermione.
"Hermione!Tu te numesti...."
"Vlad.Sunt din Transilvania,Romania."spuse acesta apucand-o pe Hermione de mijloc.
Fata ii simtea mirosul dulce si pielea rece.Ochii rosi parca ardeau dincolo de cornee.Stia ca tanarul era vampir.Se pare ca soarta dorea sa ii ia viata.Mereu isi dorise sa intalneasca un vampir si sa traiasca in umbra mortii pentru totdeauna.Mereu isi dorise sa devina sotia unui vampir pentru totdeauna.
"Si eu sunt din Romania.Tatal meu este englez."spuse Hermione fermecata.

Jumatate de ora mai tarziu se plimba cu Vlad pe malul lacului.Hermione fusese prea fermecata de el ca sa isi dea seama ca avea pieptul gol.Camasa subtire pe care o purta era descheiata.Incepura sa vorbeasca despre nemurire.Hermione isi dadu seama de oportunitate.
"Stii...mereu mi-am dorit sa scap de viata mea prea perfecta,de acest trecut care nu imi apartine,de orice....Sa devin ce esti tu.Un vanator al noptii,sa traiesc in umbra mortii pentru totdeauna."spuse Hermione incet.
"Nu stii ce vorbesti."spuse Vlad zambind.
"Ba da.Stiu."spuse Hermione zambind.
Mai vorbisera putin.Vlad incerca sa o convinga sa nu mai creada acele cuvint,dar ea avea o vointa de fier.
Deodata Vlad se opri si ii spuse:
"Te iubesc!Am sa iti ofer viata si dragostea vesnica.Puterea asupra furtunii si a fiarelor pamantului.Vino si fi prietena mea iubitoare pentru totdeauna."
"Da,vreau!"spuse Hermione hotarata.
Vlad se apleca peste gatul ei.Isi infipse coltii in gatul ei.Desi durerea era aproape insuportabila Hermione nu scoase niciun sunet.Simtea cum isi pierde puterea.Simtea cum sangele ii paraseste trupul.
Deodata totul se termina.Vlad ii dadu drumul,iar Hermione cazu in genunchi.Avea o privire inflacarata si zambea.Vlad se lasa in genunchi.Se taie cu unghia pe piept,atat cat sa ii dea sangele.O indemna pe Hermione sa il bea,iar fata asta facu.Stia ca numai asa putea deveni ceea ce era el.
Vlad se simtea foarte bine.In timp ce o imbratisa pe Hermione,auzi o voce stridenta in spatele lui.Cand se intoarse observa ca era Mary.Hermione se ridica si o intreba:
"Ce cauti aici?"
"Ce cauti tu aici?Ce-ai facut Hermione?!"intreba Mary dezamagita.
Cand Hermione se intoarse spre Vlad,observa ca nu mai era acolo.Deodata incepu sa simta ciudat.Ii spuse lui Mary ca trebuie sa ajunga la bunica lor.
"Nu poti merge asa!Esti plna de sange pe haine,la gat si...in gura?"spuse Mary uimita.
"Da....."spuse Hermione apoi lesina.
Se trezi o ora mai tarziu in aripa spitalului.Respira greu,aceasta fiind mai de graba un suierat.Erafoarte palida,la fel ca un cadavru.Nu mai era murdara de sange,dadu-si seama ca fusese curata.Purta o camasa de noapte alba putin cam mare de ea.Fiind atat de palida si imbracata in alb,aproape ca se confunda cu perna si asternutul.Langa pat se afla Mary si McGonagall.
Mary avea fata scaldata in lacrimi.

Cand vazu ca Hermione a deschis ochii, Mary se arunca sa o imbratiseze, insa fata era mult prea slabita si scoase un sunet jalnic.
"O... scuza-ma!Esti bine?Mi-am facut griji?Ce a fost in capul tau?" o intreba Cercetasa in timp ce McGonagall o privea cu ochii blanzi, fericita ca si-a revenit.
Hermione era derutata, nu isi mai amintea tot ce se intamplase.Imagini ii revenea in memorie, iar apoi dispareau brusc.Il vedea pe Vlad cu sangele ei pe buze, zambetul lui, iar apoi chipul lui Mary si vocea ei.Auzi un tipat de disperare, insa nu realiza al cui fusese.
"Hermione! Hermione!" glasul lui Mary o trezi din valtoarea de aminitiri.Astropufa o privi indurereata pe colega sa, iar apoi pe bunica ei.O intrebare ii macina sufletul, insa nu avea curajul sa o pronunte de teama sa nu afle un adevar dureros.Incerca de cateva ori sa articuleze un cuvant, insa renunta, prea obosita pentru a mai spune ceva.

Dupa cateva secunde de liniste, Hermione, cu o voce tremuranda, intreba stins:
"S...Sunt... vampir?"
Mary o privi rapid pe McGonagall, iar apoi pe colega sa.Incercand sa o linisteasca, ea ii spuse:
"Nu... doar cateva secunde si ar fi fost prea tarziu, dar ai avut noroc."
Hermione rasufla usurata.Oboseala incepea sa dispara datorita acelei vesti extraordinare.Nu se transformase.Era inca un om, iar acel vampir nu reusise sa ii faca niciun rau.
"Daca nu erai tu, Mary..."
"Nu... daca nu era doamna profesoara, bunica ta... Ea te-a salvat.Eu doar te-am gasit..."
Hermione isi intoarse privirea catre bunica sa.Nu ii venea sa creada ca cea datorita careia este inca un om estea chiar bunica sa.Totul parea ireal.McGonagall se apropie de ea si pentru prima oara ii vorbi:
"Stai linistita, totul va fi bine.Maine vei fi in stare perfecta, insa trebuie sa iei timp de 3 luni, in fiecare zi, o potiune.Vampirul te-a muscat, insa nu a reusit sa te transforme.Stai linistita, draga mea!"
Apoi, McGonagall o saruta pe frunte si ii aranja cearceaful alb care o acoperea.
"Bunico..." ii spuse incet Hermione, bucuroasa ca McGonagall se poarta atat de frumos cu ea, desi nu o cunoaste prea bine.

Dupa cateva miunute, Hermione si Mary ramsera singure in camera.McGonagall plecase sa il anunte pe Dumbledore ca totul este bine.
"El unde este?Ce s-a intamplat cu Vlad?"
Mary o privi ciudat pe fata.De ce o mai intreba de el?Doar nu o interesa de soarta acelui... vampir.Lui Mary nu ii placusera niciodata vampirii si nu putea intelege cum de cazuse Hermione in capcana lui Vlad.
"E foarte bine, acolo unde este.Dupa fapta pe care a facut-o, ar trebui exmatriculat si chiar asta se va intampla.A vrut sa fuga, insa l-am oprit.Acum este sub efectul blestemului Imperio!"
"Cine l-a prins?" intreba Hermione curioasa.
Mary privi in jos.Nu era mandra da fapta sa.Nu si-ar fi dorit sa foloseasca niciodata un blestem de neiertat si nu stia cum de avusese efect asupra vamipurului.Mary ii raspunse cu o voce stinsa:
"... Eu... Acum se joaca in nisip cu niste lopatele."
In realitate, Mary nu stia ce facea in acel moment vampirul, stia doar ca profesorii au avut grija de el si ca ultimul lucru pe care ea il fortase sa il faca era sa se joace in nisip.

"De ce ai facut asta, Hermy? De ce l-ai lasat sa te muste? De ce? Stii cate griji mi-am facut pentru tine.Am crezut ca te-am pierdut..." ii spuse plangand Mary.Raspunsul insa intarzie sa apara.Hermione o privea in tacere fara sa stie ce sa raspunda, pana cand se hotari in final sa ii vorbeasca.

"Vrei sa stii de ce am facut asta?De ce am ales sa devin un vampir?Da...a fost vointa mea.El a incercat sa ma faca sa renunt,insa eu eram hotarata.Am ales sa devin ca el deoarece..."spuse Hermione cu o voce gatuita.O lacrima i se scurse.Nu prea putea respira,iar plansul ii ingreuna si mai tare situatia."Niciodata nu am suportat faptul ca am pierdut atatea in viata.Fratele meu a fost muscat de un varcolac,am dezamagit-o pe bunica intrand la Astropufi.Am facut prea multe necazuri tuturor.Niciodata nu am fost ca sora mea.Plina de viata...sociabila.Eu eram fata care se imbolnavea mereu...fata care era cufundata in carti,fata care nu vorbea niciodata cu straini.Desi pare ca ma inteleg cu sora mea,uneori ma evita.Singura persoana care ma iubeste si pe care am dezamagit-o este...bunica mea."
"Si ai ales sa te transformi doar pentru asta?Ce crede bunica ta acum...nu crezi ca ai dezamagit-o mai mult?"intreba Mary,desi isi dadu seama ca fusese o greseala.
"Ba da...."spuse Hermione.Apoi isi atintise privirea in tavan si planse cu lacrimi amare.
McGonagall ascultase toate vorbele fetei.Stia de ea.Dumbledore ii aratase viitorul.O lacrima i se scurse pe obraz,dar nu intra.Stia ca fata avea nevoie sa se descarce.

"Mary,ne vom intoarce!"spuse Hermione vesela.Inca era slabita,dar respira mult mai bine si incepuse sa se impujoreze.
"Stiu!Nu crezi ca ar trebui sa vorbim cu Dumbledore?"
"Ba da!Du-te tu si vorbeste cu el!Eu...sunt inca slabita!"spuse Hermione incet.
"Nu te parasesc!"spuse Mary putin cam tare.
"Sssstt...du-te!Crezi ca ne vom intoarce repede daca stam sa ne plangem de mila?Nu voi muri jumatate de ora,o ora pana te vei intoarce."spuse Hermione taios.
Mary iesi pe usa grea pentru a vorbi cu Dumbledore.

Hermione dormea linistita.Deodata imaginea unor ochi ii aparu pe fundalul negru al ploapelor.Se trezi brusc,ca dintr-un cosmar.Isi dadu seama ca nu e singura.In incapere,rezemat de peretele din fata patului statea...Vlad.Hermione nu se temea de el.
"Ce cauti aici?Ai putea fi prins.Am inteles ca te vor exmatricula."spuse Hermione in soapta.
"Imi vor face mai mult decat o simpla exmatriculare."spuse Vlad in timp ce se apropie de pat.
Asezandu-se pe pat se apropie de gatul fetei.Trebuia sa termine ce a inceput.Isi dadu seama ca fata nu opune rezistenta,ci ca i se daruieste cu buna stiinta.Infigandu-si coltii in gaurelele facute acum cateva ore incepu sa o sleiasca de puteri pe Hermione.
Fata stia ca ajutoarele ei erau in mijlocul discutiei sa ca nu avea cum sa o mai ajute.Asa ca se lasa usoara in mainele lui Vlad,iar acesta isi infipse coltii mai adanc.Hermione se uita spre usa.Cu ultimele puteri vazu ca aceasta se deschide intrand in incapere Dumbledore,McGonagall,Snape si Mary.
Fata simti deodata ca se prabuseste la pamant.Cazu cu zgomot dar nu simti nimic.Abia respira,aceasta fiind mai mult un suierat slab.Simtii cum Snape,desi un copil,o ridica de jos si o pune pe un pat alaturat.
"Mary.....nu...te...mai....stradui..........!Ai...avut dreptate...am dezamagit pe toata lumea!Imi...pare....rau!"spuse fata cu ultimele puteri,apoi inchise ochii.
"NU...NU TE LAS SA MORI!ALTFEL NU VOI MAI AVEA NEPOATA!"tipa McGonagall.
Totul se intampla in cateva secunde.Hermione nu auzi si nu vazu nimic,dar simtii totul.

Trecura 3 zile de la ultimul incident.Hermione se trezise cu cateva ore inainte de cina,cu un mare gol in stomac.Simtii nevoia sa manance,asa ca insista sa coboare in Sala Mare.Fu fericita sa auda galagia copiilor,sa vada masa profesorilor unde se dicuta aprins o problema necunoscuta fetei.Fu fericita sa manance dupa atatea zile.
Termina repede.Se intalni cu Mary si mersesera pe malul lacului.Se asezara pe iarba proaspata.
"Ce ti-a spus Dumbledore....."incepu Hermione,dar auzi un geamat de frustrare in poienita din padure.Fetele se indreptara intra-acolo.Se asezara in asa fel incat sa nu fie observate dar sa vada ce se intampla.Ii observara pe Lily si pe Snape.Lily parea nervoasa,iar Snape parea ca isi da duhul.
"Cum vrei sa cred ca ma placi,daca tu iei in brate toate fetele muscate de vampiri din scoala."spuse Lily nervoasa.
Hermione stia ca era vorba despre ea,asa ca,fara sa vrea,rosi.
"Lily,imi pare rau!Incercam sa dau doar o mana de ajutor.Nu am vrut sa te ranesc."spuse Snape pe un ton mieros in timp ce se apropia de ea.
"Nu...."spuse Lily,dar nu isi duse idea pana la capat.
"Imi pare rau!"spuse Snape incet.
Lily il imbratisa pe Snape si spuse:
"Te voi iubi mereu!Pana in ultima mea zi!"
"Si eu te voi iubi pana in ultima mea zi!"adauga si Snape incet.
Hermione si Mary ramasesera cu gura cascata.Nu se asteptasera la asa ceva.Brusc simtisera ca invadasera un moment intim.Plecara incet de acolo,fara sa faca zgomot.
"Iti vine sa crezi?"intreba Mary incet.
"Da...era evident ca se iubesc.Nu stiam insa ca atat de mult."spuse Hermione cu subinteles."Deci,ce ti-a spus Dumbledore despre plecarea noatra de aici?"adauga Hermione cu speranta ca va primi un raspuns bun.

Mary nu isi dorea sa auda acea intrebare.Era fericita ca Hermione se simtea bine si nu mai era nevoita sa stea in aripa spitalului si nu isi dorea sa o dezamageasca.Cercetasa privi pentru cateva secunde luciul lacului.Ar fi vrut ca ceva sa se intampla, iar raspunsul pe care trebuia sa i-l ofere prietenei sale sa fie amanat.Clipele se scurgea, iar tacerea devenea din ce in ce mai apasatoare.Niciuna dintre fete nu indraznea sa spuna nimic, pana cand Hermione o trase usor de brat pe Mary, spunandu-i:
"Mary, ce ti-a spus?Nu putem pleca, nu-i asa?"
"Off... mi-a spus..." Mary nu mai putu sa continue, ci izbucni in lacrimi.In clipa urmatoare insa se sterse rapid cu batista si continua cu glasul hotarat, plina de speranta:
"Eu m-am saturat! Mi-a spus ca trebuie sa avem rabdare si ca in curand ne vom intoarce, dar eu nu stiu ce inseamna pentru el "in curand"... zile? luni? ani? Nu au gasit medalionul, parca a intrat in pamant.Si tocmai acum... "
Hermione o asculta fara sa spuna niciun cuvant.Sper sa primeasca o veste buna, insa vorbele prietenei sale nu o descurajara.Simtea ca nu va mai trece mult timp si se vor intoarce acasa.

Intre timp cativa viperini din anul II se asezasera foarte aproape de fete si pareau ca asculta discutia lor.Acest lucru o infurie pe Mary, care hotari sa intre in castel pentru a gasi un loc in care sa discute linistite.II propuse colegei sale sa mearga in Sala Armurilor, locul de la care pornisera pana la urma toate acele necazuri.Pornira cu pasi repezi spre acel loc de refugiu, trecand printre zeci de grupuri galagioase de elevi.Razele soarelui invadau culoarele si luminau chipurile vesele ale copiilor.Intreg castelul era invaluit intr-o aura binefacatoare, iar toti parea sa simta apropierea vacantei, desi N.O.V-urile erau foarte aproape, examene pentru care Mary nu avusese prea mult timp sa se pregateasca.Sperase sa se intoarca inainte de inceperea lor, insa daca lucrurile ar fi stat in continoare asa, ar fi trebuit sa se descurce doar cu acele cunostinte la examene.

In cateva minute ajunsera in fata Salii Armurilor.Usa neagra, scluptata in lemn, era intredeschisa, iar prin ea se rasfrangeau razele calde ale soarelui, intrate pe gemulete mici ale salii.Fetele se apropiara de usa si incercara sa intre, insa auzira un glas ce rasuna in interiorul salii.Putin lipsi pentru ca Hermione sa scoata un tipat de uimire deoarece realizase ca cel care vorbea era chiar Snape, iar in mana tinea un medalion argintiu, ce stralucea in lumina soarelui.Hermione ii sopti prietenei sale, sprijinindu-se de usa, care la cea mai mica miscare ar fi scartait:
"Uite-te! E Snape... si are in mana... mesalionul.Medalionul nostru, Mary!"
Cercetasa privi si ea si reusi sa distinga un obiect mic, stralucitor, pe care il vazuse si Hermione.Pentru o secunda, razele soarelui nu il mai luminara, iar Mary intelese ca acela era medalionul cautat de ele.
"Ce facem?" intreba in soapta Hermione, pentru ca Snape si Lily sa nu le auda.
"Asteptam"ii raspunse Mary, care inca incerca sa inteleaga daca este un vis sau chiar sunt la un pas de a recupera medalionul, cheia spre vechia lor viata.
"Asculta... " ii zise Hermione, incercand sa desluseasca soaptele celor 2 indragostiti.

"E asa de frumos, Sev! De unde il ai?"
"A fost a unui stramos al meu, iar acum este al meu.Se numeste Medalionul Visatorilor si te poate purta intr-o lume de basm."
"Ca a noasra... " ii sopti Lily, apoi il saruta pe obraz.
"Are puteri magice, Lily! Am stiut mereu ca este asa.Si el a stiut, de aceea l-a furat."
"Ce vrei sa spui? Nu inteleg... Cine l-a furat?"
Glasul lui Snape deveni grav si orice urma de blandete disparu:
"Dumbledore.Am cautat medalionul de cand am ajuns in scoala aceasta si aproape ca imi pierdusem speranta pana cand a aparut cineva sau mai bine zis au aparut doua persoane care il cautau.Stiam de la tatal meu ca la implinirea a cinci sute de ani de la faurirea medalionului se va intampla un lucru extraordinar, insa nu imi inchipuiam ca acel moment va fi o poarta spre trecut.Acum mai bine de o saptamana a sosit acel moment si o data cu el si doua fiinte din viitor."
Lily il ascultase in tacera, insa il privea ingrozita.Nu intelegea tot ce ii spunea si ii se parea ca pur si simplu fabuleaza, insa tonul vocii lui aratau altceva.
"Trebuie sa inchidem acea poarta, Lily.Nimeni nu trebuie sa se intoarce in trecut."
"Noi? De ce eu? Ce legatura am eu?"
"Aceasta poarta invizibila spre acea zi in care se implinea 500 de ani de la faurirea medalionului se poate inchide doar printr-un legamant intre posesorul medalionului si o alta persoana.Eu nu am niciun prieten adevarat, doar pe tine te am.Doar tu poti sa ma ajuti.Da-mi mana!"

Dupa acel moment, Mary si Hermione nu mai auzisera nimic in afara de cateva soapte neintelese spuse de Snape.O lumina inunda sala, iar apoi fetele il vazura pe Snape, care lua medalionul si il atarna de gatul unei armuri, locul in care ramasese timp de mai bine de trei zeci de ani.
"Daca au reusit sa suprime puterea medalionului de ce noi am ajuns in trecut?" o intreba incet Hermione pe Mary.
"Pentru ca Lily s-a casatorit cu James, pentru ca nu l-a iubit pe Snape, iar legamantul dintre ei s-a rupt si o data cu el, s-a redeschis acea poarta invizibila spre oceanul trecutului."

Hermione statea nemiscata.Nici un musc nu i se misca si nici nu respira.Stia ce s-ar putea intampla cu fetele acum...cand poarta spre lumea lor s-a inchis.Nu mai aveau mult timp.Nu stia cum sa explice sau cum sa ii spuna lui Mary asa ca prefera sa taca.
Nu stia daca sa intre sau sa plece impreuna cu Mary spre alt loc din castel,insa orice decizie ar fi luat muschii nu o mai ascultau.
"Hermione,ce s-a intamplat?"auzi vocea lui Mary undeva departe.Inca era prinsa in gandurile sale,dar raspunse cu voce tremuranda:
"Daca nu ne intoarcem repede,nu stiu ce se va intampla cu noi."
"Nimic.Stiu la ce te gandesti,dar totusi daca poarta se deschide pana ne nastem noi nu cred ca timpul de va afecta fizic in vreun fel."spuse Mary nesigura.

"Deci sa recapitulam:Dumbledore ti-a spus ca inca nu au gasit medalionul,Snape insa l-a gasit si a inchis poarta prin care noi am fi putut ajunge in timpul nostru.Lucrurile ar putea merge mai rau de atat?"spuse Hermione putin mai tare.
Erau in Camera Necesitatii,stand pe niste fotolii foarte confortabile cu mii de carti despre timp in spate.
"Calmeaza-te,Hermione!Nu tu erai cea mai optimista dintre noi?Vom gasi o solutie!Sper..."spuse Mary incet.
"Ne va lua saptamani pana vom gasi ceva concret prin aceste carti.Nu exista vreo....."spuse Hermione,dar se opri cand auzi o bataie in usa.
"Ce ciudat!Nimeni nu poate deschide aceasta camera daca este cineva in ea."spuse Mary in soapte.
Hermione se duse si deschise usa grea de lemn.Dincolo de usa erau McGonagall si Dumbledore.Hermione si Mary rasuflara usurate.
"Avem vesti!"spuse Hermione nerabdatoare.
"Si noi!"spuse Dumbledore la fel de nerabdator."Incepeti voi!"
"Snape a gasit medalionul si impreuna cu Lily a inchis poarta catre lumea nostra."spuse Mary.
"Noi am descoperit o vraja care v-ar putea duce de unde veniti.Dar trebuie sa va doriti asta mai presus de orice."spuse McGonagall.
"Mai punem la indoiala?"intreba Mary ironica.
"Exista insa o problema....Este si o vraja si o potiune.Potiunea trebuie facuta intr-un ceaun de argint pur.Vraja o vom face eu,doamna McGonagall si domnul de Istoria Magiei.Ceaunul este pazit de o creatura ciudata si feroce...trebuie sa aveti curaj nemaivazut,nervi de otel,vointa de nastavilit si o dorinta arzatoare de al lua."spuse Dumbledore hotarat.
"De ce am impresia ca suntem intr-o carte de aventura cu printi,printese si balauri?"intreba Hermione ironic.Deja devenea nervoasa.
"Nu vor fi probleme cu vointa dorinta si nervii,dar curajul."spuse Mary.
"Curajul se naste din frica.Daca va doriti cu adevarat il veti lua."spuse Dumbledore bland.
"Deci unde este aceasta camera?"intreba Hermione hotarata.
"La subsol se afla un tunel necunoscut care se deschide doar printr-o vraja facuta de mine.Va voi deschide poarta,iar voi va veti duce.Ceaunul nu se poate lua cu vraja de chemare,trebuie sa luptati pentru el."le explica Dumbledore.
Fetele iesira impreuna cu cei doi profesori din Camera Necesitatii si se dusera la subsol.Stiau ca daca esueaza in aceasta posibila ultima misiune ar putea muri.

Ajunsi la subsol, Dumbledore rosti o vraja intr-o limba necunoscuta fetelor.Indata poarta se deschise, iar in fata lor aparu un tunel intunecat.Fetele privira tematoare acel imens mormant prin care trebuiau sa treaca pentru a ajunge la ceaun.Si, pe langa asta, trebuiau si sa se lupte cu o creatura necunoscuta.Mary era in anul V, iar Hermione doar in anul II... erau prea tinere pentru a muri si vrajile pe care le stiau nu erau indeajuns de puternice.

"Veti reusi! Stiu asta! " le spuse McGonagall, tinandu-si mana pe umarul nepoatei sale.
Mary o privi pe prietena sa timp de cateva secunde.Nu mai aveau nevoie de vorbe, intelesera amandoua ceea ce simteau si erau mai hotarate ca niciodata sa recupereze ceaunul magic in care urmau sa prepare potiunea.
"Vom aduce ceaunul sau vom muri incercand." spuse Mary hotarata.Nu ii mai era teama de moarte.Oricum viata lor nu ar fi avut sens in acel trecut si daca aceea era ultima sansa, nu aveau voie sa o iroseasca.
Cercetasa o lua de mana pe Hermione si pornira amandoua prin tunel, fara a privi inapoi, gandindu-se doar la ce se va intampla in urmatoarele zeci de minute.

Lumos! soptira ambele fete, iar indata tunelul se lumina.Acea rasfrangere a razelor ce porneau din baghete nu le aduse insa mai multa siguranta, ci le ingrozi.Pe pereti erau urme rosiatice, iar Hermione nu putu sa nu se intreba daca era sange.Pe margine, dare de apa, curgeau in sensul in care mergeau fetele, iar mirosul de aer inchis, imbacsit nu le lasa sa respire.Acolo razele rosiatice ale soarelui nu ajunsesera niciodata, iar adierea vantului nu improspatase atmosfera.La un moment dat Mary scoase un tipat stins, i se paruse ca a vazut un craniu, insa apoi intelese ca fusese doar iluzie optica.In acel lugubru mormant orice ar fi fost posibil, iar orice mic zgomot le determina pe fete sa isi inclesteze mai tare degetele pe baghete si sa asculte atent, asteptand aparitia monstruasei creaturi.De la o vreme, linistea devenise apasatoare, iar cercetasei i se parea ca aude zgomote, care in realitate le avea doar in mintea sa.Tacerea si suspansul erau aproape de nesuportat, iar tunelul parea mai lung decat se asteptasera.

Trecuse zece minute de cand mergeau luminate doar le baghetele magice, insa li se parea ca au trecut ore intregi lipsite de orice miscare.Daca la inceput vorbisera in soapta, acum amandoua mergeau tacute, una langa alta, intrebandu-se daca nu sunt urmarite sau daca peste cativa pasi se vor lovi de acel montru necunoscut.In departara zarira o luminita si grabira pasul pentru a afla ce se ascundea in acel loc.In timp ce se apropiau luminita se marea, iar in scurt timp zarira conturul unui ceaun.Lumina de la distanta, iar fetele se intrebau daca stralucirea lui vine din exterior sau chiar el produce aceastea argintie lumina.

Il gasisera in sfarsit, iar la un pas de salvarea lor.Mary incerca sa rosteasca Accio!, insa Hermione ii aminti de ce le spusese Dumbledore.Astfel, fetele ramasera nemiscate, asteptand sa se intample ceva.Nu stiau ce insemna acel ceva, insa nu indrazneau sa se apropie de ceaunul de argint, sa paseasca in sanctuarul in care era pastrat acesta.
"Mary...."
Cercetasa, auzind glasul stins al prietenei sale, se intoarse spre ea.Chipul cuprins de spaima al prietenei sale o izbi.Hermione o privea fara sa mai poata rosti niciun cuvant, apoi dintr-o data se schimba si hotarata rosti:
Locomotor Mortis!
Atunci Mary intelese ce se petrece si se intoarse.In spatele ei se afla o creatura cam de doi metri.Capul imens amintea de un lup, insa pe spate avea pene cenusii.Aripile ii lipseau, insa labele sale erau imense, cu ghiare lungi, puternice, capabile oricand sa sfasie.Din cauza vrajii lui Hermione, creatura nu isi mai putea misca picioarele, insa Mary stia ca nu va dura prea mult.Asa se si intampla, fetele nu avura timp sa ia ceanul caci vraja isi pierdu efectul, iar monstrul se indrepta spre ele furios.
"Petrificus Totalus!" striga Mary, insa vraja era mult prea slaba pentru a invinge acea creatura.
"Petrificus Totalus!" "Petrificus Totalus!" strigara amandoua , iar 2 jeturi de lumina il lovira pe monstru, care ramase nemiscat, cu ochii iesiti din orbite, la un pas de ale ucide cu ghiarele sale pe fete.

Hermione era disperata.Nu stia ce sa faca.Vraja lor fusese destul de puternica incat sa il pietrifice pentru cateva secunde,dar nu fusesera destule pentru a putea lua ceaunul si a iesi de acolo.Hermione incepu sa tremure in timp ce se uita la monstru.Deodata observa ca avea un fel de membrana pe ochi,asta insemnand ca este orb.Asta era sansa lor...poate singura.Hermione stia ca acesta este o slabiciune,dar nu le putea ajuta prea mult.Orice miscare brusca le-ar fi putut condamna la moarte.

Hermione se uita la Mary si mima incet:"Este orb!",iar Mary intelese.Si ea stia ca trebuiau sa faca miscari lente si mici.Desi se simtea oarecum fericita nu rasufla usurata.Nu stia cat de mult le-ar putea ajuta acel defect al monstrului.
Dar Hermione nu avea de gand sa gandeasca asa,dorea sa profite de acel defect la maxim si stia exact cum.Isi potrivi bagheta cu grija in timp ce se uita la monstru cu respiratia intre-taiata.Observa ca acesta nu facu nici o miscare ingrijoratoare.
Desi isi scosese bagheta nu stia ce sa faca.Nu cunostea acel monstru...desi parca il mai vazuse undeva.Parca mai vazuse undeva acele pene atat de fine si matasoase incat parca reflectau lumina provocata de ceaun.Amintirea o lovi brusc,poate prea brusc pentru ca zambi de fericire si scoase un tipat scurt.Asta fu pentru monstru semnalul de inceput asemenea jucatorilor de fotbal care isi incep jocul la fluierul de inceput.
Fata stia ca a gresit,dar stia si ce trebuie sa faca.Curajul ii pierii brusc atunci cand creatura urla,iar sangele ii ingheta.Nu se putea misca,nu putea respira.

Creauta incepu sa dea din labe in toate pertile,dar mult mai sus decat nivelul fetelor.Acestea alergara si se unira.
"Ce ai facut,Hermione?"intreba Mary speriata.
"Stai linistita.Avem avantaje:in primul rand este orb...nu ne poate vedea,dar ne poate simti si auzi.In al doilea rand am citit despre el...de fapt bunica mi-a spus odata despre el...punctul slab este coada.Are ceva in ea care il tine in viata...daca scapam de ea,scapam de monstru.Intrebare este:cum ajungem la coada,cand este atat de agitat?"ii explica Hermione putin rezervata.Nu dorea sa ii ofere sperante prea mari,cand nici ea nu credea in reusita lor.
"Am putea folosi...Incendio!"spuse Mary incet.
"Hm....nu stiu ce sa zic.Asta nu ne va afecta in vreun fel?"intreba Hermione nesigura.
"Nu stiu!Nu am mai folosit pana acum vraja asta!"spuse Mary incet cu privirea in pamant.
"Totusi...putem incerca.Sper sa dea rezultate,dar..."spuse Hermione nesigura."Fa-o tu ca esti mai mare!"
Mary se ridica si isi scoase bagheta,apoi o indrepta spre coada monstrului.Spuse incet dar sigur:"Incendio!"Un jet de flacari iesira din varful baghetei fetei,dar trecura la un milimetru deasupra cozii creautrii.Mary mai incerca o data dar si de data asta rata.Coada monstrului nu statea locului.
Hermione se feri in ultima clipa de laba monstrului.Isi potrivi bagheta si cu o hotarare de fier a urlat:"Incendio!".Un jet de flacari iesi din varful baghetei fetei si si indrepta sper coada monstrului,retezand-o.Monstrul scoase un urel,apoi cazu fara suflare.Hermione rasufla usurata si cazu in genunchi.Ii dadura lacrimile de durere.In timpul vraji,flarile ii arsesera mana pana la cot.Durerea era insuportabil,iar durerea de cap provocata de urletele fiarei o faceau sa se simta mult mai rau.
Cu toate astea se ridica si impreuna cu Mary scoasera ceaunul de acolo.Ajunse la suprafata,Hermione cazu in bratele bunicii ei.Nu mai putea suporta durere.Dumbledore se apropie de ele si spuse:
"Va felicit!Sunteti uimitoare!Eu si ceilalti profesori vom face potiunea.Mary ne va asista,iar tu vei ramane in Aripa Spitalului."
"Nu!Dati-mi un calmant,bandaati mana si voi veni si eu.Nu am trecut prin toate astea ca acum sa nu particip la pregatire."spuse Hermione furioasa.
"Dar,Hermione...."incepu Mary.
"Am zis ca nu raman in spital."
"Bine,dar trebuie sa ajungi acolo,ca sa te bandajam."spuse McGonagall bland.
De data aceasta Hermione nu protesta.In timp ce mergea se gandea la reusita lor.Fericirea era atat de mare incat nu mai simtea durerea.Era fericita ca in sfarsit se poate intoarce acasa.Dar totusi cand se gandea la plecare simtea cum i se strange inima.Nu ar fi trebuit sa fie mai fericita de atat?Ce o retinea sa plece,sau sa fie fericita?

Mary, Hermione si cei doi profesori ajunsera in Aripa Spitalului pentru ca Hermione sa primeasca ingrijirile necesare.Arsura era, din pacate, destul de serioasa, insa astropufa nu accepta sa ramana acolo pentru mai multe ingrijiri.Curajul si determinarea fetei erau cu adevarat demne de un cercetas.Daca nu ar fi stiut ca prietena sa nu este in aceeasi casa, Mary ar fi jurat ca este o cercetasa neinfricata.Pana la urma datorita ei reusisera sa aduca ceaunul din argint si acum era doar o chestiune de timp pana se puteau intoarce la vechea lor viata.

Chipul lui Hermione nu radia acea bucurie extraordinara ci mai degraba incerca sa ascunda un sentiment ciudat.
"Te simti mai bine?" o intreba Mary in timp ce mergeau spre biroul lui Dumbledore, unde ii astepta si profesorul de Istorie.
Hermione nu ii raspunse.'Probabil nu m-a auzit' isi spuse Mary, iar apoi repeta intrebarea.De aceasta daca colega sa o auzi si se trezi din gandurile sale.
"Da, cred ca da.Nu ma mai doare asa de rau.Imi va trece..."
Mary ar fi vrut sa o intrebe de ce nu se bucura ca sunt la un pas de reusita sau de ce lasa aceasta impresie, insa renuntase.Nu dorea sa ii mai puna intrebari si se multumi cu tacerea care plutea in aer.

In fata biroului lui Dumbledore, McGongall si directorul scolii le lasa putin timp singure deoarece profesorul de Istorie a Magiei inca nu sosise si fara el nu puteau incepe sa prepare potiunea.
"Iti dai seama? Peste putin timp vom fi acasa! " spuse Mary vesela.Chiar atunci un glas rasuna pe culoarul din fata biroului.
"Mary!Ce faci?"
Era Sirius, unul dintre Cercetasii din grupul lui James si un nou prieten al fetei.In momentul il care il vazu, Mary isi aminti de toate persoanele pe care le-a cunoascut acolo si pe care nu le va mai vedea niciodata.Ce va spune Lily cand va observa ca a plecat fara sa isi ia ramas bun?Ce vor spune James, Lupin si acest baiat cu parul cret, care alerga spre ele, cand va observa ca locul ei de la masa Cercetasilor este gol?
'Trebuie sa imi iau rams bun de la toti' isi spuse Mary, insa nu mai avu timp sa isi termine gandul deoarece Sirius aparu langa ele si le saluta calduros.
"Nu te-am mai vazut prin scoala.Unde ai disparut?Mi-am facut griji pentru tine, nici Lily nu stia nimic.Cum era sa imi imaginez ca tu ai o intrevedere cu Dumbledore?" spuse pe un ton glumet Sirius, intrebandu-se poate ce puteau avea de discutat cu directorul doua eleve noi.
"Stii, Sirius, eu nu mai pot ramane la Hogwarts.Familia mea... se muta.... din nou." Cercetasei nu ii placea sa minta si pentru o clipa ar fi vrut sa ii spuna adevarul, insa nu i se paru un lucru intelept.
"Imi pare atat de rau... Nici nu stii... Mary, da-mi adresa ta, iti voi scrie in fiecare saptamana.Poate ne vedem la vara, in vacanta, desi nu cred ca familia mea frecventeaza aceleasi locuri cu a ta." Sirius o privi trist, de parca acel ar fi fost momentul unei despartiri dintre doi buni prieteni.Cercetasa nu se astepta la o astfel de reactie, insa, emotionata il cuprinse in brate si ii spuse aproape plangand:
"Nu stiu adresa... N-ai intelege daca... Nu mai conteaza, oricum nu te voi uita niciodata nici pe tine, nici pe prietenii tai."

Acel moment emotionant fu intrerupt de apritia celor trei profesori, iar Mary fu nevoit sa se desparta de Sirius, fara a ii oferi nicio explicatie pentru vorbele ei.
"Sa mergem.Nu avem timp de pierdut." le spuse cu glasul bland Dumbledore,urcand pe scara ce ducea spre biroul lui, urmat de McGonagall, profesorul de Istorie a Magiei, Hermione, iar la sfarsit Mary, care inca il mai privea pe Sirius, indepartandu-se pe coridor.

Hermione se uita in jos.Oare potiunea va reusi,se vor putea intoarce?Hermione nu putea spera la mai mult de atat.Nu isi dorea nimic mai mult decat sa se intoarca acasa,in prezentul sau adevarat de unde apartinea.Dar oare chiar va functiona potiunea?Daca nu va functiona ce se va intampla cu ele?Vor ramane prinse pentru totdeauna acolo?Intr-un fel Hermionei i-ar fi convenit sa ramana acolo...dar dorina de a se intoarce era mult prea mare.

Ajunsera in birou.McGonagall le ordonase fetelor sa stea pe scaun pana faceau ei potiunea si pregateau toate cele necesare.Hermione tremura,iar Mary avea lacrimi in ochi de fericire.Se uita la cei trei profesori care faceu pregatirile pentru potiune.Parca dansau.Hermione se uita atenta,din profunzime,analizandu-le fiecare gest,fiecare miscare,fiecare vorba.Uneori se gandea ca ar putea fi pictorita daca avea talent la desen,dar cu toate astea avea un talent in observa totul diferit atunci cand dorea.

Fetele statura pe scaun aproape 6 ore.Hermione simtea ca daca se ridica se va rupe de la misloc si de la umeri.Ii trecuse orice tremurat,acum asteptarea devenind incomoda.Observa ca si Mary gandea la fel.'Oare mai dureaza mult?Simt ca ma dezmembrez.'gandea Hermione indicnata.
"Gata!"spuse McGonagall tare.
Hermione si Mary tresarira.In timp ce profesorii faceau potiunea,se lasase o liniste apasatoare.Fetele nu credeau ca profesorii vor vorbi prea curand,de aici venind cauza tresariri lor.
"Trebuie sa veniti in aceste cercuri!"spuse Dumbledore in timp ce trasa doua cercuri cu un praf rosu.
Fetele se ridicara inset.Hermione ii tremura genunchii,dar reusi sa stea dreapta.McGonagall se duse la ea si o imbratisa.Nu mai erau loc de cuvinte,faptele parca strigau asurzindu-i pe toti.
Incet,dar sigur fetele se asezara in acele cercuri la indicatia profesorului de istorie.
"Deci...in locul unde stati este ora 12.Va veti invarti un sfert de cerc pana la ora 3,apoi veti bea trei guri din potiune."adauga profesorul de istorie.
Fetele facura intocmai.Descoperira ca potiunea avea un parfum minunat si un gust extraordinar.'Cel putin plecarea nu va fi o agonie.'gandea Hermione.
"Asa..acum intoarceti-va inca un sfert de carc pana la ora 6.Apoi veti bea trei guri de potiune.Apoi intorceti-va inca un sfert de ceas pana la ora 9.Beti trei guri de potiune!Acum mai mergeti un sfert de ceas pana la 12,apoi beti ultimele trei guri de potiune.Acum ati facut tot ceasul."explica profesorul de istorie.
Fetele observara ca in urma lor se formasera orele ceasului.In sfarsit puteau pleca.Isi dadura seama ca acel ceas este poarta lor catre prezent.
"Acum stati in cerc si spuneti anul de unde ati plecat si locul de unde ati plecat."explica pentru ultima data profesorul de istorie.
"Anul 2009,Sala Armurilor!"spusera fetele in cor.
O lumina rosie pleca din urma cercului si le acopri pe fete.Acestea inchisera ochii si simtira un fel de presiune asupra lor.Nu puteau respira,nu puteau gandi.Hermionei ii se paru ca totul durase o eternitate,dar intr-un final aterizara violent pe podeaua Salii Armurii.Fetele deschisera ochii neincrezatoare.Oare chiar erau inapoi acasa?

Cele doua fete se privira pentru cateva secunde.Niciuna nu avea curaj sa rosteasca vreun cuvant sau sa se ridice de pe podeau unde aterizasera cu putin timp in urma.Privind in jur, Mary observa armurile inundate de aceleasi rasfrangeri rosiatice ale soarelui.Acea imaginie i se parea atat de cunoscuta Cercetasei, incat se ridica brusc si se arunca la o micuta fereastra pe care se revarsau ultimele raze ale soarelui.De acolo privise cu ceva timp in urma, iar peisajul i se aprea familiar.Totul parca se petrecuse cu o zi inainte.

"Ne-am intors, Hermione, ne-am intors!" exclama Cercetasa pregatita sa se arunce in bratele prietenei sale, insa aceasta era deja in picioare si privea medalionul de la gatul armurii.Acel medalion care le cauzase atatea probleme, care le facuse sa traiasca experiente extraordinare se afla in acelasi loc, pregatit sa fie descoperit de alti ochi curiosi ai unor elevi de la Hogwarts.

"Ar trebui sa mergem, nu?" ii sopti Mary colegei sale, vazand ca aceasta inca mai priveste medalionul, concentrata asupra stralucirii acestuia.
"Asteapta..." raspunse Hermione, apropiindu-se de fereastra, pierduta parca printre ganduri.
Cercetasa intelese in acel moment ca nu era atat de usor pe cat ar fi crezut.Acea reintoarcere in prezent reprezenta si o renuntare.In celalalt timp isi facuse prieteni. Sirius poate inca mai astepta sa ii dea noua ei adresa, iar Lily se intreba cum de a disparut brusc fara a isi lua "la revedere" de la ea.
In mintea Cercetasei apreau brusc imagini din scurta perioada petrecuta in oceanul trecutului, insa dispareau rapid, fiind inlocuite de alte si alte franturi de amintiri.In acea liniste totala, Mary auzea doar un sunet indescriptibil, sunetul amintirilor care se invarteau captive in mintea ei.

Hermione se apropie cu pasi mici de fereastra.Privea in gol gandindu-se la toate aventurile lor petrecute in acel trecut.Navigasera fara voia lor deasupra acelui imens ocean al trecutului.Hermione trecu in revista totul.Minciuna lui Snape care o dusese pe Hermione in Aripa Spitalului.Pasiunea facuta pentru Snape.Pasiunea facuta pentru acel monstruos vampir care aproape ca o omorase pe fata.Declaratia lui Lily si a lui Snape din padure.Si ultima amintire fu cea cu Lily,prima eleva care le intampinase si le iubise cu adevarat.
Hermione se gandea ce facea Lily acum.Probabil ca le cauta.Probabil ca McGonagall le spusese ca plecasera.Probabil ca acum era suparata pe ele pentru ca nu isi luasera "la revedere".

Hermione admira apusul.Vedea in discul rosu al soarelui toate intamplarile.Vedea in acel disc ochii rosii ai acelui monstru.Vedea in disc privirea rece si dura a bunicii ei in prima lor zi.Vedea apoi privirea ingrijorata cand Hermione era pe patul de spital.
O lacrima i se scurse fetei,dar o sterse repede.Aceea fu ultima lacrima varsata pentru acel trecut.
Fata se intoarse la Mary si ii spuse:
"Da!Ne-am intors oficial.Ma intreb daca ne-a simtit cineva lipsa."
"Hai sa vedem!"spuse Mary incet.
Fetele iesira precaute din Sala.Zgomotul elevilor le izbi fara mila.Fusesera prea cufundate in ganduri ca sa mai auda glasurile colegilor.Si totusi.Cand plecasera era pauza.Acum era pauza.Hermione putea jura ca pustiul din anul 1 care statea in coltul holului fusese acolo si data trecuta.Hermione isi dadu seama ca nu trecusera decat cateva minute sau chiar statuse timpul.
"Mary,nu cred ca ne-a simtit cineva lipsa."adauga vesela.
"De ce?"intreba Mary nedumerita.
"Pentru nu au trecut decat cateva minute."
Mary privi neincrezatoare,dar apoi expresia i se schimba aproband spusele fetei.Si ea observase acest lucru.

Fetele se luara de mana,zambira si se indreptara catre scari.Coborara incet indepartandu-se pentru ultima data de Sala unde a inceput totul.Cand ajunsera jos mai privira o data catre usa mare de lemn,zambira din nou si plecara fiecare catre Camera de Zi,lasand amintirile acelea in urma lor.




SFARSIT